OZN-uri și oameni ai bisericii

Monseniorul Corrado Balducci, după ce a terminat, în 1954, studiile teologice superioare la Academia Pontificală Ecleziastică din Roma, a preluat funcții de importanță la Congregația pentru Propagarea Credinței, devenită sub papa Ioan Paul al II-lea Congregația pentru Evanghelizarea Popoarelor.

Mulți oameni ai bisericii, spre deosebire de trecut, acceptă că omul de pe Pământ nu este singur în univers. Responsabilul astronomilor de la Vatican, iezuitul argentinian José Gabriele Funes, în vârstă de 45 de ani, cu dublă licență în teologie și astrofizică, afirmă: «Este posibil să crezi în Dumnezeu și în extratereștri. Se poate admite existența altor lumi și a altor forme de viață, chiar mai evoluate decât a noastră, fără ca acest lucru să pună la îndoială credința în creație, în întrupare și în răscumpărare».

Părintele Raimondo Spiazzi, un dominican, și părintele Gino Concetti, un franciscan, au exprimat idei similare cu cele ale părintelui Funes. Posibilist în materie fusese, la vremea sa, chiar şi părintele Pio, mare sfânt dar cu siguranţă nici teolog, nici cultivator al astrofizicii. Celor care făceau obiecțiuni o dată a trebuit să răspundă: «Ai vrea ca omnipotența lui Dumnezeu să se limiteze la mica planetă Pământ?».
Acești oameni ai Bisericii s-au limitat să admită prezența altor umanități în univers. Părintele Balducci, în schimb, s-a exprimat oficial asupra posibilității unei prezențe extraterestre pe planeta noastră. El a fost o personalitate de mare prestigiu în cultura lumii catolice; să-l ascultăm: video youtube

 

CIVILIZAȚIE EXTRATERESTRĂ

în căutarea originilor noastre

DESCĂRCARE GRATUITĂ 

 

You may also like...